Strategia naţională de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi (2014-2020)

• 22-02-2018

---

In România, un număr de 700.736 de persoane - adică un procent de 3,71 din totalul populației - sunt înregistrate ca beneficiare ale sistemului de protecție socială specială, adică a politicilor naționale ,,de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor, realizarea unei politici naționale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor” conform art. 50 din Constituția României, republicată în anul 2003.

Conform aceluiași document, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor „vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte” (art. 20, alin (1)), iar în cazul în care ”... există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile” (art. 20, alin. (2)).

În acest context, urmare a cerințelor prevăzute de Carta Socială Europeană, revizuită, România a promovat prin H.G. nr.1175/2005, Strategia Națională pentru  protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006 – 2013 Şanse egale pentru persoanele cu handicap – către o societate fără discriminări, instrument-cadru de planificare a politicilor și programelor sociale în favoarea persoanelor cu dizabilități.

Strategia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi 2014-2020 Politicile sociale - de la „reabilitarea” individului la reformarea societății continuă și dezvoltă demersul inițiat de precedenta strategie națională, în baza evaluării rezultatelor implementării acesteia și în acord cu obligațiile asumate prin documentele organizațiilor internaționale și europene la care România este parte.

 

 Grupul țintă

Conform legii, au dreptul la protecție socială specială "... acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării şi incluziunii sociale....copii şi adulţi cu handicap, cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul ori reşedinţa în România”. (Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, art. 2, alin. 1 și 2).

În ceea ce privește denumirea grupului-țintă se impun câteva precizări preliminare,  după cum urmează:

În ultimii ani, în România s-a manifestat o tendință de substituire a termenului de

„persoană cu handicap” cu cel de „persoană cu dizabilități”.

Dizabilitatea reprezintă un termen preluat forțat din literatura de specialitate în limba engleză („disability”) se traduce în limba română prin „incapacitate” (în franceză, incapacité).

„Dizabilitatea”/„incapacitatea” semnifică absența sau diminuarea unei capacități (abilități). În sens larg, incapacitatea/dizabilitatea este proprie oricărei ființe umane, odată ce nimeni nu dispune de o funcționalitate maximală la toate nivelele de activitate.

 

 

Atunci însă, când o persoană cu anumite limitări funcționale (incapacități/dizabilități) întâmpină în relația sa cu mediul dificultăți majore în exercitarea rolului social, la un nivel echivalent cu al celorlalți membrii ai comunității, se poate vorbi despre un dezavantaj semnificativ, adică de un handicap.

Handicapul incumbă existența uneia sau mai multor dizabilități, în timp ce dizabilitatea nu conduce cu necesitate la apariția unui handicap. În plan practic, handicapul se manifestă prin afectarea uneia sau mai multor funcții vitale - de orientare, de autonomie fizică și mobilitate, de integrare socio-profesională și autonomie economică.

În concluzie, noțiunea de „handicap” și „dizabilitate” nu definește aceeași realitate, iar termenul persoană cu dizabilități se referă la o categorie mai largă de populație decât cel de persoană cu handicap.

Legislația românească din domeniul protecției sociale nu este unitară sub aspectul opțiunii pentru unul sau altul dintre conceptele mai sus menționate.

Dacă Strategia Națională pentru protecția, integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006 – 2013, Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale și Legea nr. 272/2004 pentru protecția copilului au în vedere dizabilitatea și persoana cu dizabilități, alte acte normative, ca de pildă Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor  persoanelor cu handicap, legea - cadru a protecției sociale speciale, conțin referiri la handicap și persoane cu handicap.

În prezent, există o preferință marcantă a celor implicați în zona protecției sociale speciale, pentru utilizarea terminologiei alternative la cuvântul „handicap”, și anume:

„dizabilitate”/”dizabilități”, „cerințe speciale” „nevoi speciale” ș.a. Preferința se justifică prin conotația mai puțin categorizantă și stigmatizantă a acestora din urmă, dar și prin faptul că, în plan internațional, politicile publice moderne  tind să exceadă zona handicapului,  preluând și din problematica mai largă a dizabilităților, conform principiului „societății pentru toți”.

 

În referirile la grupul-țintă, prezenta strategie utilizează termenii „dizabilitate”, respectiv

„persoana cu dizabilități”, cu excepția cazurilor în care se enunță titlurile unor legi sau se citează prevederi legale ce conțin cuvântul ”handicap” (ex. „încadrare grad de  handicap”, „Comisie  de evaluare a persoanelor adulte cu handicap” ș.a.).Ca prioritate se impune inițierea unui demers de clarificare și unificare terminologică, la nivel național, cu modificarea în consecință a legislației, propunere ce se regăsește între obiectivele prezentei strategii.

 

Scopul strategiei.

Deși în ultimii ani, s-a manifestat în plan național o preocupare reală pentru  modernizarea și eficientizarea politicilor sociale în domeniul dizabilității, declinul economic în plan mondial și național a afectat drastic calitatea vieții acestei categorii de populație.

Scopul prezentei strategii este de a contura o platformă de gândire și acțiune politică menită să determine creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități, pe linia autonomiei, securității, demnității, deciziei și responsabilității personale prin:

• situarea persoanei cu dizabilități și a drepturilor sale cetățenești în centrul reglementărilor legislative;
• îmbunătățirea organizării și calității serviciilor;
• gestionarea efectivă, credibilă și transparentă a

• Strategia naţională de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi (2014-2020)

---

Stai lângă noi - Youtube

---

Află mai multe

---

Media

---

Link-uri utile

---

Parteneri Proiect